ZIUA FRANCOFONIEI, EDIȚIA A XXII-A

Sărbătoarea Francofoniei la Facultatea de Litere a Universității „Vasile Alecsandri” din Bacău are loc pe data de 22 martie 2023, de la ora 13.00, la Biblioteca Universității. În acest an, evenimentul, devenit o tradiție îndrăgită și așteptată de iubitorii limbii franceze ai comunității noastre academice, are o semnificație deosebită, în contextul celebrării a 30 de ani de la aderarea României la Organizaţia Internaţională a Francofoniei (OIF).

SÂNT DOUĂZECI DE ANI ŞI ÎNCĂ UNUL... REMEMBER YIN YUGUO

La 15 martie 2023, cursantul chinez al Literelor băcăuane, devenit emblemă a pasiunii pentru studiu şi pentru cultura română, ar fi împlinit 21 de ani. Yin Yuguo (15 mart. 2002, Republica Populară Chineză – 26 ian. 2019, Roman, judeţul Neamţ) a fost celebrat chiar în acea zi printr-o manifestare complexă, organizată de Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău, prin Facultatea de Litere şi Societatea Cultural-Ştiinţifică „Vasile Alecsandri” Bacău.

SEARA MULTICULTURALĂ LA UNIVERSITATEA „VASILE ALECSANDRI” DIN BACĂU

Miercuri, 15 martie 2023, Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău a găzduit o seară multi-culturală – eveniment care are deja o tradiţie şi care este organizat, anual, de Liga Studenţilor, împreună cu studenţi din toate facultăţile Universităţii.

WORKSHOP „CURRENT CHALLENGES IN FREIGHT TRANSPORTATION” ORGANIZAT DE FACULTATEA DE ŞTIINŢE

Joi, 23 martie 2023, în Aula “Vasile Alecsandri” a Universităţii se va desfăşura workshop-ul “Current Challenges in Freight Transportation”, avându-i ca invitaţi pe dl. prof. univ. dr. Teodor Gabriel CRAINIC, Research-Innovation Chair pentru logistică şi sisteme de transport la Université du Québec à Montréal şi la CIRRELT: Interuniversity Research Centre on Enterprise Networks, Logistics and Transportation Montreal, Canada şi pe dl. prof. univ. dr. Walter REI, Research Chair în optimizarea stoc

CONFERINȚA „POFTA DE SLĂBIT VINE MÂNCÂND” SUSȚINUTĂ LA UNIVERSITATEA „VASILE ALECSANDRI” DIN BACĂU

Luni, 13 martie 2023, în Aula Universității a avut loc conferința „Pofta de slăbit vine mâncând - diete rapide, înfometare și alte „AȘA NU”-uri alimentare”, susținută de Dr. Delia Reurean-Pintilei, Medic Primar în Diabet, nutriție, boli metabolice, în prezența a peste 150 de participanți și invitați. Evenimentul a fost organizat de Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău și Facultatea de Științe din Bacău, cu spri ...

UNIVERSITATEA „VASILE ALECSANDRI” DIN BACĂU PARTENER LA CAFENEAUA CU JOBURI

Cafeneaua cu Joburi este un ALTFEL de eveniment de recrutare, în cadrul căruia se reunesc persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă cu angajatorii. De ce spunem că este ALTFEL? Într-o atmosferă de cafenea, primiți cu un ceai sau o cafea din partea casei, participanții la aceste evenimente sunt mai apoi îndrumați de echipa de consultanță în carieră către companiile care au locurile de muncă potrivite și adaptate ...

ZIUA CULTURILOR ANGLOFONE SĂRBĂTORITĂ LA UNIVERSITATEA „VASILE ALECSANDRI” DIN BACĂU

Miercuri, 1 martie 2023, Facultatea de Litere a Universității „Vasile Alecsandri” din Bacău a organizat ediția anuală a seriei de activități dedicate culturii anglofone și limbii engleze, reunite sub titlul Celebrating Anglophone Cultures (Ziua Culturilor Anglofone).

CAMPIONATUL NAȚIONAL UNIVERSITAR DE ATLETISM – SALĂ ORGANIZAT LA UNIVERSITATEA „VASILE ALECSANDRI” DIN BACĂU

Ministerul Educației, prin Federația Sportului Școlar și Universitar, în parteneriat cu Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău, prin Facultatea de Științe ale Mișcării, Sportului şi Sănătății, a organizat, în perioada 25-26 februarie 2023, la Bacău, Campionatul Național Universitar de Atletism - Sală.

FACULTATEA DE LITERE CELEBREAZĂ ZIUA CULTURILOR ANGLOFONE

Miercuri, 1 martie 2023, la ora 13.00, în Amfiteatrul „Dumitru Alistar” al Facultății de Litere, va avea loc celebrarea Zilei culturilor anglofone.

Anunț privind stabilirea perioadei de depunere a burselor și a modului de depunere

Având în vedere Regulamentul de acordare a burselor pentru studenții de la învățământul cu frecvență, art. 17, care prevede informarea studenților privind perioada de depunere a burselor de cel puțin 15 zile lucrătoare înainte de data limită pentru depunerea acestora, propun ca perioada de depunere a tuturor categoriilor de burse să fie începând de luni, 20 februarie 2023, până marți 14 martie 2023 (total de 17 zile lucrătoare).