Biblioteca
Biblioteca Universităţii „Vasile Alecsandri” din Bacău a fost înfiinţată în anul 1961, o dată cu Institutul Pedagogic de 3 ani din localitate.Este un aşezământ cultural cu profil academic şi caracter enciclopedic, aflat într-un continuu proces de transformare şi modernizare, care urmăreşte îndeaproape schimbările majore ale erei informaţionale pe care o traversăm cu toţii.Biblioteca viitorului fiind una virtuală şi specializată, ne înscriem şi noi în mişcarea generală contemporană, fără a pierde din vedere însă rolul şi funcţiile ce decurg din însăşi definiţia unei biblioteci şi care stabilesc, implicit, locul ocupat de aceasta în cadrul sistemului cunoaşterii umane.