Workshop-ul „Construirea identității și provocări specifice ale adolescenței”

În data de 30.10.2024, începând cu ora 16.00 în Aula Universității „Vasile Alecsandri” din Bacău, a avut loc în cadrul proiectului „Student pentru 3 zile”, prezentarea „Construirea identității și provocări specifice ale adolescenței”,  susținută de psiholog UBc, Daniela Anton din cadrul Centrului de Consiliere și Orientare în carieră (C.C.C.O.C).

Beneficiarii au fost reprezentați de un număr de 47 de elevi din clasele a XI-a și a XII-a, elevi de la licee din județul Bacău și alte orașe învecinate.

Prezentarea a avut ca scop prezentarea obiectivului major al acestei etape de dezvoltare și anume construirea și definirea identității, precum și evidențierea principalelor sarcini de dezvoltare specifică în acord cu literatura de specialitate printre care alegerea și pregătirea pentru o profesie și implicit traseul educațional.

Ca și aplicații au fost realizate câteva exerciții de autocunoaștere: „Eu sunt...”, „Povestea dominantă și povestea alternativă” ca o tehnică de explorare a alternativelor pe care adolescenții să le construiască la diferitele provocări pe care această perioadă uneori dificilă, paradoxală le scoate la suprafață.

În plus, a fost evidențiat rolul grupului de egali (covârstnici) și influența acestora asupra diferitelor alegeri pe care acesta o poate avea, inclusiv asupra alegerii unui anumit traseu educațional.

În partea de final, prin intermediul aplicației „Practica RE-membering” adolescenții au fost invitați să selecteze persoanele cele mai importante din viața acestora și criteriile prin care ar permite accesul acestora, precum și definirea unor criterii care să contribuie la încetarea calității de membru.

Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău