Workshop-ul „Împreună pentru educație: conectarea educației cu industria” organizat la Facultatea de Inginerie din cadrul UBc
Facultatea de Inginerie din cadrul Universității „Vasile Alecsandri” din Bacău a găzduit joi, 14 mai 2026, începând cu ora 17:00, în Aula Universității, workshop-ul cu tema: „Împreună pentru educație: conectarea educației cu industria”.
Evenimentul a avut ca obiectiv principal consolidarea relației dintre mediul academic și cel socio-economic, prin promovarea dialogului direct și identificarea unor soluții concrete pentru adaptarea procesului educațional la cerințele actuale ale pieței muncii, dezvoltarea unor noi programe de studii.
La workshop au participat reprezentanți ai mediului economic (21 angajatori din mediul economic local), absolvenți ai facultății, studenți și cadre didactice, toți contribuind activ la dezbateri și schimburi de idei privind perspectivele dezvoltării profesionale și necesitatea unei formări orientate spre competențe practice și inovare.
Discuțiile s-au concentrat pe teme relevante precum: corelarea programelor de studii cu cerințele pieței muncii, dezvoltarea competențelor practice ale studenților necesare mediului industrial, oportunități de stagii și practică în companii și integrarea absolvenților în domenii tehnice de vârf.
Participanții au apreciat pregătirea absolvenților Facultății de Inginerie, baza materială deosebită de care facultatea dispune, au subliniat importanța unei colaborări permanente între universitate și angajatori, în vederea formării unor specialiști competitivi, bine pregătiți și adaptați provocărilor tehnologice actuale.
Workshop-ul a oferit, de asemenea, un cadru valoros pentru interacțiunea directă între studenți și potențiali angajatori, facilitând orientarea în carieră și creșterea gradului de inserție profesională a absolvenților.
Prin organizarea acestui eveniment, Facultatea de Inginerie își reafirmă angajamentul de a susține un învățământ conectat la realitățile economice, încurajând parteneriatele durabile și dezvoltarea unei educații de calitate, centrată pe nevoile societății.