Workshop-ul „Cine sunt eu?”
Workshop-ul „Cine sunt eu?”
În data de 13.10.2022, la ora 14:00, în Sala de conferințe a Bibliotecii din Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău, în Corpul „C”, s-a desfășurat workshop-ul: „Cine sunt eu?”, eveniment la care au participat un număr de 20 studenți de la toate facultățile, programele și anii de studii universitari.
Dacă anul trecut evenimentul a avut loc on-line, de această dată s-a desfășurat față în față, prilej cu care au fost prezentate în detaliu, de către dna psiholog Doina PASCAL, din cadrul Departamentului de Consiliere Profesională, o serie de strategii și tehnici de identificare a resurselor proprii, de întărire a imaginii de sine, a stimei de sine, a încrederii în sine.
Totodată, sub directa coordonare a trainer-ului amintit au fost realizate și o serie de aplicații practice/exerciții de autocunoaștere/cunoaștere personală, de identificare a valorilor personale.
Activitatea s-a finalizat cu aplicarea unui test psihologic pentru măsurarea nivelului stimei de sine, urmând ca rezultatele și interpretarea să fie distribuite personal, fiecărui student în parte, în vederea respectării principiului confidențialității.

