Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău a obținut premiul III, la ECOTROPHELIA România 2025, cu produsul TriNutri-Bar
Echipa NUTRI-BITE-UP! formată din studenții Ioana-Maria VRABIE, Paul-Vasile DAMIAN, Paula-Adela BELCIU, Ștefan-Cătălin NECULAI (Facultatea de Inginerie), Ana-Larisa ILIE (Facultatea de Litere) și Florin TUDOSE (Facultatea de Științe ale Mișcării, Sportului și Sănătății) au reprezentat Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău și au obținut Premiul al III-lea în cadrul competiției ECOTROPHELIA România 2025, desfășurată la USAMV București, în perioada 19–21 iunie 2025.
ECOTROPHELIA România este o inițiativă susținută de Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară București, ASIAR și Platforma Food for Life România, care promovează excelența în inovația alimentară și sprijină formarea unei noi generații de specialiști dedicați sustenabilității și alimentației funcționale.
Produsul prezentat, TriNutri-Bar, este o gustare funcțională inovatoare, realizat pe bază de leguminoase ecologice și aquafaba, cu un profil nutrițional echilibrat. Acesta a fost apreciat de juriu pentru: caracterul său eco-inovativ, aportul său nutrițional funcțional și potențialul de impact sustenabil în industria alimentară.
Proiectul TriNutri-Bar a fost realizat cu sprijinul Societății Antreprenoriale Studențești prin proiectul „Mentalitate antreprenorială, inovație sustenabilă, incluziune și interdisciplinaritate: premise pentru consolidarea ecosistemului antreprenorial competitiv la Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău”, Cod proiect: CNFIS-FDI-2025-F-0719 și al cadrelor didactice: Șef lucrări dr. ing. Ana-Maria GEORGESCU, Lector univ. dr. ing. ec. Diana-Carmen MIRILĂ, Șef lucrări dr. ing. Gabriela MUNTIANU și Dr. ing. Alina-Mihaela MOROI.
Conducerea Universității „Vasile Alecsandri” din Bacău felicită echipa pentru performanța remarcabilă și efortul susținut!
Această realizare reflectă pasiunea, creativitatea și angajamentul față de inovația responsabilă în domeniul alimentar. TriNutri-Bar nu este doar un produs – este o viziune asupra viitorului sustenabil al nutriției!
