Un nou proiect internațional la Facultatea de Inginerie a Universității „Vasile Alecsandri” din Bacău

În perioada 04.03.2024 – 07.03.2024, Facultatea de Inginerie a Universității „Vasile Alecsandri” din Bacău a fost prezentă, în calitate de partener, la evenimentul organizat cu prilejul lansării proiectului internaţional ERASMUS-EDU-2023-CBHE intitulat „Développement de formations professionnelles collaboratives pour Madagascar sur les métiers de l’EAU” (acronim DEFI EAU-101128514), cofinanțat de Uniunea Europeană în cadrul programului Erasmus+. Evenimentul a fost găzduit de coordonatorul proiectului, Universitatea din Limoges, Franța. La eveniment au participat toți partenerii proiectului: Universitatea din Limoges, Franța; Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău, România; Universitatea din Liège, Belgia; Universite de la Reunion, Franța; Institutul Tehnic Superior Antsiranana, Institutul Tehnic Superior D'antananarivo, Institutul Tehnic Superior Ambositra, Universitatea Antananarivo, Universitatea D'antsiranana şi  ONG RAN EAU, toate din Madagascar. Perioada de implementare a proiectului este 1 ianuarie 2024 – 31 decembrie 2026.

Obiectivul proiectului este consolidarea capacităților educaționale și tehnice ale instituțiilor de învățământ superior din Madagascar în sectorul apei, în conformitate cu obiectivele de îmbunătățire a serviciilor de apă, a calității mediului şi a dezvoltării economice în regiune.

Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău