REZULTATE DE EXCEPȚIE, OBȚINUTE LA CAMPIONATUL EUROPEAN DE ÎNOT PENTRU JUNIORI, SUB COORDONAREA UNUI CADRU DIDACTIC DE LA UNIVERSITATEA „VASILE ALECSANDRI” DIN BACĂU

În perioada 05-10.07.2022, s-a desfășurat la Otopeni, Campionatul European de Înot pentru Juniori, competiție organizată de LEN (Liga Europeană de Natație) și FRNPM (Federația Română de Natație și Pentatlon Modern).


La această competiție a participat și Lector univ. dr. Ovidiu GALERU de la Facultatea de Științe ale Mișcării, Sportului și Sănătății din cadrul Universității „Vasile Alecsandri” din Bacău, în calitate de antrenor al Lotului Național al României de Juniori și antrenor al înotătorului ȘTEFAN COZMA, sportiv legitimat la Sport Club Municipal Bacău, care în urma evoluție sale a reușit să contribuie la obținerea a două performanțe remarcabile pentru România:

  1. Medalia de AUR și titlul de CAMPION EUROPEAN DE JUNIORI cu ștafeta României de 4 x 100m liber masculin, după o cursă de-a dreptul incredibilă, la mare bătălie cu Marea Britanie și Italia, băieții noștri au terminat proba pe primul loc, cu timpul de 3:18.93 min. Echipa României a fost formată pe lângă băcăuanul Ștefan Cozma din: David Popovici, Vlad Stancu, Patrick-Sebastian Dinu și Alexandru Constantinescu.
  2. Medalia de ARGINT și titlul de VICECAMPION EUROPEAN DE JUNIORI cu ștafeta României de 4 x 100m liber combinat, după un parcurs fantastic, ștafeta tricoloră a încheiat finala cu timpul de 3:29.35 min., la foarte mică distanță de medaliata cu aur, Ungaria. Echipa României a fost formată în finală din David Popovici, Patrick-Sebastian Dinu, Bianca Costea și Rebecca-Aimee Diaconescu, iar în calificări și-au adus aportul Ștefan Cozma, Anastasia Bako și Irina Preda.

 

3
  
1 2