„Promoția 1972 –Facultatea de Matematică - Fizică la ceas aniversar”

„Promoția 1972 –Facultatea de Matematică - Fizică la ceas aniversar”

 

    În data de 23.09.2017, începând cu ora 11:00, Gruparea „Alumni Vasile Alecsandri”Bacău, din cadrul Societății Cultural - Științifice „Vasile Alecsandri” din Bacău, a organizat în corpul D, în Aula Universității, din cadrul Universității „Vasile Alecsandri” din Bacău, „Promoția 1972 –Facultatea de Matematică - Fizică la ceas aniversar”, a Institutului Pedagogic de 3 ani din Bacău, Facultatea  de Matematică –Fizică, specializarea Matematică. La eveniment au participat 43 din cei 102 absolvenți ai promoției, alături de patru cadre didactice pensionare, prof.univ.dr. Valeriu Popa, prof.univ.dr. Ioan C.Ciobanu, prof.univ.dr. Victor Blănuță, lect.univ.dr.Costică Stan.

      Festivitatea a debutat prin intonarea imnului Gaudeamus Igitur și a imnuluiUniversității, după care doamna prof.univ.dr. Venera-Mihaela Cojocariu, a adresat celor prezenți un mesaj de întâmpinare, atât în calitate de președinte executiv al societății cultural - științifice, cât și din partea conducerii universității, felicitând totodată inițiativa organizatorilor.

     Activitatea a continuat cu un moment de reculegere pentru cadrele didactice și absolvenții care au plecat spre zări mai luminoase. Ulterior, prof.univ.dr. Ioan C. Ciobanu, moderatorul evenimentului, i-a invitat pe absolvenții prezenți să prezinte în fața auditoriului cele mai importante realizări profesionale și personale. Toți absolvenții prezenți au ținut să mulțumească profesorilor pentru formarea riguroasă și calitățile psihomorale insuflate pe parcursul anilor de studii, ancore care i-au ajutat să își clădească ulterior cariere solide și de renume pentru învățământul preuniversitar băcăuan, având în vedere că un procent semnificativ au profesat în cadrul învățământului preuniversitar de la funcția de profesor până la cea de inspector școlar de specialitate, autori de culegeri și reviste școlare de specialitate, cu rezultate deosebite la nivel național.

      Coordonatorii evenimentului profesorii, Neculai Terente și Gheorghe Chiriac – Manole au preluat de asemenea, dorința absolvenților prezenți,de a organiza o cât mai apropiată revedere în anul următor. Momentul final a fost marcat de fotografia de grup, urmat de petrecerea din cadrul unui restaurant.

 

RE Revedere 23.09

 

21979353 1725685070817343 651566893 n           21984288 1725684994150684 916568699 n

21979324 1725685060817344 816049346 n        22014824 1725685024150681 1338906807 n