Proiectul „SuperProf, cariera mea didactică”, ediția a XI-a

Proiectul „SuperProf, cariera mea didactică”, ediția a XI-a

Marți, 04.04.2023, în sala D215, corpul D începând cu ora 12.00, a avut loc a XI-a ediție a proiectului „SuperProf, cariera mea didactică” derulat de Departamentul de Consiliere Profesională în colaborare cu Departamentul de Pregătire a Personalului Didactic și Facultatea de Litere. La eveniment au participat aproximativ 80 de studenți care se pregătesc pentru o viitoare carieră didactică, reprezentanți ai ISJ Bacău, absolvenți și cadre didactice din universitate.
Evenimentul a fost deschis și moderat de către  directorul DPPD, conf. univ. dr. Carmen-Violeta POPESCU, salutând prezența invitaților: inspector școlar general adjunct al ISJ Bacău, prof. Ida VLAD, profesor metodist pentru disciplina matematică Marlena-Antoaneta MURARU, Școala „Mihai Drăgan”, Bacău, Vasile NISTOR, reprezentant Biroul Regional Moldova, Teach for Romania și Mihaela-Crina TUDUREANU, masterand SIE, anul I, profesor pentru învățământul preșcolar la Grădinița „Agricola”, Bacău.
Partea de prezentare a reglementărilor legislative a fost asigurată prin intermediul doamnei inspector școlar general  adjunct management al ISJ Bacău, prof. Ida VLAD. Au fost precizate aspectele cele mai importante legate de startul în cariera didactică, sesiunea iulie 2023, a ocupării prin concurs național a posturilor didactice din învățământul preuniversitar și înscrierea la examenul de definitivat. Studenții participanți au fost direcționați către informațiile necesare precum: graficul perioadei de desfășurare a concursului, , cele două probe, programe școlare și metodologii, modalitatea de obținere a unui post de profesor în cadrul instituțiilor de învățământ, pașii și pe care studenții absolvenți trebuie să îi urmeze pentru susținerea examenului de titularizare, locul publicării repartizării mediilor și recomandarea urmăririi site-ului ISJ (http://www.isjbacau.ro/, la secțiunea „Mobilitatea personalului didactic 2023-2024” unde studenții pot găsi informațiile necesare actualizate. Una dintre noutățile din acest an este reprezentată de înregistrarea audio-video a probelor practice (inspecțiile la clasă) și posibilitatea de contestare a notei obținute, totodată a fost pus accentul pe familiarizarea candidaților cu modele de subiecte prin accesarea site-ului (http://www.subiecte.edu.ro/2023/titularizare/index.html).
Profesor metodist de matematică Marlena-Antoaneta MURARU, a prezentat informații utile prin prisma profesorului de la clasă cât și a dimensiunii profesionale de mentor pentru studenți, sugestia de realizare a unor proiecte de lecție cât mai centrate pe elev, responsabilitatea de a fi implicit un model de conduită, abordarea unică a fiecărui elev și conștientizarea de perfecționare continuă în această profesie.
Vasile NISTOR, în calitate de reprezentant al Teach for Romania, cea mai mare organizație de educație la nivel mondial a prezentat studenților care sunt avantajele și beneficiile de a intra în comunitate și direcțiile de specializare spre care studenții se pot îndrepta, posibilitatea de a fi formați și susținuți timp de 2 ani de un tutore, condițiile de bază pentru a accede în cadrul comunității, inclusiv oportunitatea de a deveni voluntar.
Masteranda în anul I în cadrul programului SIE, absolvent PIPP 2022, Mihaela-Crina TUDUREANU, profesor pentru învățământul preșcolar Grădinița „Agricola” Bacău, a expus proaspăta experiență de participare la concursul național de anul trecut, cu reușita de a fi obținut un post titularizabil, ce a fost relevant pentru ea, evidențiind recomandarea de pregătire graduală temeinică, împărtășind și impresii de la catedra unde își desfășoară activitatea.
Ca și în ceilalți ani, studenții au putut dialoga direct cu reprezentantul ISJ Bacău și afla direct de la sursă cele mai noi și corecte informații privind organizarea concursului național de ocupare a posturilor/catedrelor didactice și adresa întrebări punctuale, având și ocazia de a primi răspunsuri din partea reprezentantului ISJ și a celorlalți invitați.
La finalul întâlnirii conf. univ. dr. Carmen-Violeta POPESCU a mulțumit invitaților, studenților, și absolvenților urându-le succes în activitățile de pregătire pentru debutul în cariera didactică și în formarea lor profesională continuă.
A consemnat,
Psiholog D.C.P., Daniela ANTON

Afiș SuperProf 2023

339513616 1218356705478446 4012690763854838018 n RE