Liga Studențească din Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău a organizat „Balul Bobocilor 2023”

Pe 29 noiembrie 2023 a avut loc Balul Bobocilor pentru studenții din Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău, tema fiind „Călătorie în jurul lunii”, iar invitatul special al serii, îndrăgitul cântăreț, Emilian Nechifor, a încântat publicul cu prestația sa, transmițând multe emoții prin interpretarea sa. Evenimentul a fost organizat în cele mai mici detalii de către Liga studențească din cadrul UBc, prin implicarea a 60 de voluntari, care s-au asigurat de buna desfășurare a evenimentului.

Cinci perechi formate din rândul bobocilor UBc au trecut prin patru probe tematice ale serii și anume: proba de zi, prin prezentarea ținutelor, ilustrând prin vestimentație, steagurile țărilor pe care le-au avut de prezentat, proba surpriză, unde spiritul creativ și cunoștința în domeniul dansului i-a pus la încercare, proba de talente, unde bobocii au realizat momente de pantomimă, dans modern, stand-up și momente muzicale, iar ultima probă și nu cea din urmă, fiind cea de prezentare a ținutelor de seară, unde eleganța și rafinamentul au atras atenția publicului. 

            Câștigătorii titlului de Miss & Mister Boboc UBc 2023 au fost desemnați Ioana-Raluca Balan, studentă în cadrul Facultății de Științe ale Mișcării, Sportului  și Sănătății, program de studii Terapie Ocupațională și Costin Bogdan, student în cadrul Facultății de Inginerie, program de studii Echipamente pentru Procese Industriale. Locul al II-lea, denumit și Miss&Mister Popularitate a fost ocupat de studenta Gogan Ioana-Rebeca-Dalia, de la Facultatea de Litere, program de studii Comunicare și Relații Publice și studentul Drăghiciu Robert de la Facultatea de Științe ale Mișcării, Sportului și Sănătății, program de studii Educație Fizică și Sportivă.

„A fost un eveniment minunat, plin de energie și entuziasm! Suntem tare mândri, atât de organizatori, cât și de voluntarii noștri, iar pe această cale dorim să le mulțumim tuturor. Suntem profund recunoscători sponsorilor și partenerilor acestui eveniment, fără de care nu am fi reușit. De asemenea, mulțumim și juriului pentru timpul locat și expertiza lor în alegerea celor mai talentați boboci. Balul Bobocilor a fost o oportunitate unică pentru aceștia să-și arate talentele, să se distreze împreună și totodată să rămână cu amintiri de neuitat”, a relatat Varlam Otilia-Crina, directorul departamentului de PR din cadrul Ligii studențești.

„A fost o experiență unică! Le urez  viitoarelor participante să aibă încredere în ele și să se bucure de fiecare moment. Să-și arate adevărata personalitate și totodată să se distreze. Sper ca ele să trăiască aceeași bucurie și emoție pe care o simt eu acum”,  a declarat câștigătoarea locului I - Miss Boboc 2023, Balan Ioana Raluca. 

„Încep, în primul rând, prin adresarea celor mai călduroase mulțumiri organizatorilor acestui eveniment special. Vreau să le transmit tuturor viitorilor participanți să aibă încredere în ei și să se distreze pe deplin, pe tot parcursul experienței. Să-și dezvăluie autenticitatea și să se bucure de fiecare moment al acestui eveniment minunat”, a spus câștigătorul locului I - Mister Boboc 2023, Costin Bogdan.