„Întâlniri cu…TÂLC”, ediția a XVI-a, Dialogul artelor

 Joi, 05.12.2019, ora 15:00 în Aula Universității „Vasile Alecsandri” din Bacău, Departamentul de Consiliere Profesională în colaborare cu Facultatea de Litere și „Atelier Creativ-Recreativ” a organizat proiectul „Întâlniri cu…TÂLC”, ediția a XVI-a, ediție subintitulată „Dialogul artelor”.

   Evenimentul a fost deschis de către prof.univ.dr. Venera-Mihaela COJOCARIU, director al Departamentului de Consiliere Profesională, prin momentul introductiv „Despre arte și dialogul artelor, gratuitatea și valoarea formativă a acestora”.

    Rând pe rând, invitații surpriză din mediul preuniversitar și universitar au contribuit la constituirea unei atmosfere de sărbătoare, transmițând prin intermediul expertizei și a talentelor, o parte din sufletul fiecăruia de artist, cu o încărcătură emoțională specifică.

    Intervalul destinat îmbinării armonioase a artelor a fost încununat de interpretări emoționante de muzică ușoară (Otilia Gogu, masterandă SIE, anul al II-lea; Georgiana Mâță, cls. I, Școala Gimnazială Letea Veche, Bacău; Andreea Spulber, Facultatea de Științe Economice, programul de studii Administrarea Afacerilor, anul al III-lea; profesor învățământul primar, Ion-Iulian Pascu, masterand SIE, anul I), poezie (Dumitrica Rotaru-Chistol, masterandă SIE, anul al II-lea), muzică populară (Crina Tudurache, Facultatea de Litere, programul de studii Pedagogia Învățământului Primar și Preșcolar, anul I), dramatizare (profesor învățământul preșcolar, Laura Deleu, masterand SIE, anul II și Mihnea-Constantin Deleu, cls. a VI-a, Școala Gimnazială „Alexandru cel Bun”, Bacău).

    De asemenea, au fost prezentate considerații teoretice asupra frumosului, de către Cristian Bandi, profesor doctor, Palatul Copiilor, Bacău; asupra artei modelajului, de către Dorina Blănaru, profesor Școala Populară de Arte și Meserii, Bacău, și aplicații ale modelajului prin intermediul „Atelier Creativ-Recreativ” Bacău, coordonat de către profesor învățământul primar Lidia Sabău.

    Ulterior, grupul de colindători al Facultății de Litere, programul de studii Pedagogia Învățământului Primar și Preșcolar, anul I, a realizat trecerea către atmosfera specifică sărbătorilor de iarnă, prin interpretarea unor colinde autentice.

    Evenimentul a fost încheiat printr-un moment dinamic, electrizant de autentic folclor românesc, susținut de Ansamblul „Mugurașii Agăș”, coordonat de profesor pentru învățământul primar Ecaterina Rață. 

Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău