Facultatea de Științe ale Mișcării, Sportului și Sănătății a organizat o serie de manifestări dedicate studenților

În contextul celebrării a 65 de ani de existență a Universității „Vasile Alecsandri” din Bacău, Facultatea de Științe ale Mișcării, Sportului și Sănătății a organizat, în perioada 15–17 mai 2026, o serie de manifestări academice, științifice și sportive dedicate dezvoltării profesionale și personale a studenților. Aceste activități au reprezentat un moment premergător programului aniversar al universității, desfășurat în perioada 18–22 mai 2026, și au evidențiat dinamismul, spiritul academic și implicarea activă a comunității universitare.

Programul activităților a debutat cu evenimentul „Power&Fit Student”, organizat în cadrul Centrului Studențesc POWER AND FIT STUDENT – FȘMSS Bacău. Conceput, organizat și coordonat de conf. univ. dr. Gabriel LUPU, evenimentul a promovat exercițiul fizic, spiritul competitiv și colaborarea în echipă, printr-o serie de probe sportive și aplicative care au solicitat atât pregătirea fizică, cât și determinarea participanților. Energia și entuziasmul studenților au contribuit la succesul acestei prime ediții, transformând-o într-o experiență relevantă pentru viața academică și extracurriculară a facultății.

Un moment central al manifestărilor l-a constituit Conferința Științifică Internațională a Studenților „Cercetări interdisciplinare în formarea viitorilor specialiști din domeniul științelor comportamentale”, eveniment coordonat de Prodecan, conf.univ.dr. Gabriel MAREȘ. Conferința a reunit studenți și cadre universitare din șase centre universitare din România, precum și participanți internaționali din Polonia, Finlanda, Austria, Egipt, Republica Moldova, Pakistan, Nepal, Slovacia, Ungaria și Bulgaria. Prin diversitatea tematicilor abordate și caracterul interdisciplinar al cercetărilor prezentate, manifestarea a oferit un cadru academic valoros pentru schimbul de idei, promo varea cercetării și consolidarea colaborărilor internaționale.

În cadrul conferinței s-au desfășurat și două workshop-uri de specialitate, orientate spre dezvoltarea competențelor practice și aprofundarea cunoștințelor aplicative. Workshop-ul „Masajul suedez în practica terapeutică: principii, tehnici și demonstrații”, coordonat de conf.univ.dr. Cristina-Elena STOICA, a oferit participanților oportunitatea de a explora metode și tehnici terapeutice utilizate în practica de specialitate.

Totodată, workshop-ul „Abordare fizioterapeutică în patologia discului intervertebral: Hernia de disc lombară”, coordonat de asist.univ.dr. Bogdan Alexandru ANTOHE și asist.univ.dr. Adelina PANAET, a constituit un important cadru de formare profesională, facilitând integrarea cunoștințelor teoretice în activitatea practică specifică domeniului fizioterapiei.

Prin implicarea și dorința de afirmare demonstrate pe parcursul tuturor activităților, studenții Facultății de Științe ale Mișcării, Sportului și Sănătății au confirmat importanța participării active la viața academică și relevanța formării continue în dezvoltarea viitorilor specialiști.

Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău