Centrul EUROPE DIRECT Bacău a organizat concursul județean de public speaking ”VOICE YOUR EU STORY”
Concursul județean de public speaking ”VOICE YOUR EU STORY”, organizat de Centrul EUROPE DIRECT Bacău (cu structură-gazdă Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău în parteneriat cu Municipiul Bacău), în colaborare cu Inspectoratul Școlar Județean Bacău a ajuns pe 16 decembrie 2025 la faza finală care s-a desfășurat în Aula „Vasile Alecsandri”.
Competiția a avut ca scop dezvoltarea unor competențe esențiale, precum vorbitul în public, gândirea critică și comunicarea persuasivă. Participanții au pregătit și au susținut cu succes discursuri originale (în limba română sau limba engleză), pe o tematică europeană de interes, dintr-o perspectivă personală. Subiectele alese au fost despre unitatea dintre statele europene, reducerea dependenței de puteri externe, apărarea valorilor democratice sau rolul tinerilor în modelarea viitorului Europei.
Cei 19 elevi finaliști din 5 licee de pe raza județului Bacău (Colegiul Național „Mihai Eminescu”, Colegiul Tehnic „Grigore Cobălcescu” Moinești, Colegiul „Grigore Moisil” Onești, Liceul Teoretic „Ion Borcea” Buhuși și Liceul Tehnologic „J. M. Elias” Sascut) au impresionat auditoriul și juriul prin încrederea și elocința cu care și-au susținut pledoariile.
Juriul a fost format din președinte conf. univ. dr. habil. Morărașu Nadia-Nicoleta și următorii membri: doamna inspector de specialitate prof. drd. Cojocaru Mirela (Inspectoratul Școlar Județean Bacău), doamna lect. univ. dr. Galița Raluca (Facultatea de Litere și Centrul EUROPE DIRECT Bacău), domnul Măgureanu Gabriel (Fundația de Sprijin Comunitar), doamna prof. drd. Brăescu Virginia-Smărăndița (Colegiul Național „Grigore Moisil” Onești) și doamna prof. Dudeci Ana-Maria (Școala Gimnazială „Constantin Platon” Bacău).
Felicitări finaliștilor și coordonatorilor acestora pentru atmosfera emoționantă și motivantă pe care ne-au oferit-o prin speech-urile, dar și prin prezența lor scenică, prin seriozitatea și profesionalismul demonstrate. De asemenea, le mulțumim tuturor concurenților și coordonatorilor, membrilor juriului și voluntarilor FSC pentru această ediție la fel de ambițioasă și de palpitantă ca cele de până acum.