Conferința Națională „PERFORMED”, Performanță și Calitate în Educație, Ediția a XIV-a 2025

Joi, 15.05.2025, între orele 11:00-16.00, sala D224, corp D, la Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău, a avut loc Conferința studențească națională PERFORMED – Performanță și calitate în educație, ediția a XIV-a, în format hibrid, eveniment organizat de către Departamentul de Pregătire a Personalului Didactic în colaborare cu Centrul de Consiliere și Orientare în Carieră, avându-i ca organizatori pe conf. univ. dr. Carmen -Violeta Popescu și conf. univ. dr. Ioana Boghian.

Conferința a fost deschisă de către doamna conf.univ. dr. Carmen-Violeta Popescu, Director al  Departamentul de Pregătire a Personalului Didactic, care a felicitat toți participanții care s-au înscris și i-a încurajat pentru prezentările pe care le vor susține. Astfel pentru secțiunea „Licență” au fost înregistrat un număr de 18 lucrări, iar pentru secțiunea „Master”, un număr de 8 lucrări. Ca elemente specifice ale acestui an au fost realizate lucrări comparative ale diferitelor sisteme educaționale, prin intermediul unor lucrări precum: „Diversitatea, incluziunea și echitatea în sistemul educațional din Spania. Analiză comparativă între România și Spania”, „Prevenirea abandonului școlar: o comparație între sistemul de învățământ cel românesc și cel italian”, precum și tematici asociate învățământului online și a provocărilor acestui format precum: „De la creion la pixel. Geometria în lumea digitală”, „Utilizarea mijloacelor digitale pentru creșterea motivației în învățarea limbii engleze”.

Ca o noutate a ediției din acest an, conferința a avut şi o componentă online pentru a da ocazia participanților din alte centre universitare din țară să-şi susțină prezentările şi să interacționeze cu participanții prezenți fizic la Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău. Se doreşte ca acest format hibrid al conferinței să fie păstrat şi pentru viitoarele ediții pentru a facilita interacțiunea şi schimbul de bune practici atât între studenți cât şi între cadre didactice din diferite centre universitare din țară.

Pentru emoția de a dărui și de a primi, profesorii și studenții deopotrivă, au fost răsplățiți cu premii, aplauze și diplome de participare pentru implicarea activă din cadrul conferinței.

Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău

Activitate Job-Trust


Centrul de Consiliere și Orientare în Carieră (C.C.O.C.), din cadrul Universității „Vasile Alecsandri” din Bacău, a organizat marți 29.04.2025, corp D, sala D215, ora 11:30, în regim on-line oferta de prezentare a firmei „Job Trust HR Recruitment&Consulting a locurilor de muncă din Grecia și insulele conexe pentru perioada estivală 2025.  Prezentarea firmei face parte din promovarea locurilor de muncă în domeniul hotelier pentru studenții din cadrul centrelor universitare, atât din țară cât și din Europa. Evenimentul a debutat cu o prezentare generală a categoriilor de joburi disponibile pentru care studenții pot opta, condițiile pe care aceștia trebuie să le îndeplinească, detalii legate de program, salarizare, bonusuri, locații, nivelul limbii engleze, certificatul de practică pe care îl vor primi la sfârșitului perioadei, prezentarea  fiind realizată de către Irina ASLANOV, reprezentant HR Job Trust.

Mesajul reprezentantei firmei a fost acela de a se implica în aceste acțiuni, de a participa pentru oportunitățile de dezvoltare personală și profesională pe care le oferă,  responsabilizare, deschidere către multiculturalism, pentru oportunitatea de a avea  experiențe de muncă pe parcursul anilor de studii, extrem de importante la primele interviuri de angajare.   

Pentru mai multe informații studenții pot consulta site-ul fimei de recrutare și testimoniale ale unor studenți din alte centre universitare din țară care au beneficiat de această experiență.

Întâlnirea a fost mediată de către Daniela ANTON, psiholog C.C.O.C.

https://jobtrust.gr/

https://jobtrust.gr/en/blog/international-opportunities-with-job-trust-ana-mar

Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău