Campania de conștientizare, sensibilizare și informare
Campania de conștientizare, sensibilizare și informare
"Autismul există, incluziunea înseamnă înțelegere"
Marți, 25.04.2023 începând cu ora 13.00 în cadrul Universității "Vasile Alecsandri" din Bacău, în sala D215 a avut loc Campania de conștientizare, sensibilizare și informare "Autismul există, incluziunea înseamnă înțelegere", eveniment organizat de către directorul Departamentului de Consiliere Profesională, prof. univ. dr. Venera-Mihaela COJOCARIU în colaborare cu Asociația Betania, Centrul Delfinul pentru copii cu autism.
Evenimentul a fost moderat și susținut de către doamnele Irina BURSUCANU, psiholog și Mihaela DIMA, psiholog clinician. La această prezentare a participat un număr de aproximativ 50 de studenți, de la programul de studii Pedagogia Învățământului Primar și Preșcolar, anul I de studii, din cadrul Facultății de Litere și 4 cadre didactice.
În cadrul acestei activități a fost evidențiat faptul că tulburarea de spectru autist a existat dintotdeauna, dar nu a fost diagnosticată corect, cel mai frecvent fiind confundată cu o altă afecțiune mintală și anume schizofrenia.
În opinia celor două specialiste despre această tulburare în anii 2000 în cadrul Facultăților de Psihologie se învață încă mult prea puțin. Din dorința de a implica societatea în ansamblul ei, în conștientizarea și acceptarea copiilor cu tulburarea de spectru autist, specialiști practicieni precum doamnele psiholog își dedică întreaga viață pentru a învață și a sprijini copiii și familiile afectate.
Continuând cu citatul celebrei scriitoare din Marea Britanie, Vivian Greene: "Viața nu este despre a aștepta furtuna să treacă, este despre a învață să dansezi în ploaie", observăm cum, în cazul acesta furtuna poate fi diagnosticul primit, care nu doar schimbă viața și viziunea unui părinte, ci îl poate abate și distruge, pentru că autismul va exista și va „trăi” în familie pe tot parcursul vieții.
Unii părinți învață să „danseze în ploaie”, acceptând să trăiască cu autismul copiilor pentru că nu se vindecă. Alți părinți pe lângă faptul că nu acceptă diagnosticul, riscă să accentueze comportamentul neadecvat al copilului, îndepărtându-l de șansa de recuperare și în consecință, de a se adapta mediului înconjurător.
În fiecare caz, cu cât intervenția este mai timpurie, cu atât rezultatele sunt în beneficiul copilului și al familiei.
După cum a menționat doamna psiholog clinician Mihaela DIMA: "Vrem să fim vocile copiilor cu care ne jucăm în fiecare zi!"
În partea de final, la inițiativa d-nei director de departament a fost lansată propunerea invitatelor ca în cadrul unor ore de curs de „Educație nonformală” acestea să se desfășoare la „Centrul Delfinul”, invitatele primind afirmativ inițiativa.
A consemnat, Iuliana-Mădălina MUNTEANU studentă în anul I în cadrul programului de studii „Pedagogia învățământului primar și preșcolar”, Facultatea de Litere.

