Activități de teren realizate de studenții de la Biologie din cadrul Universității „Vasile Alecsandri” din Bacău
În data de 18 martie 2026, în cadrul aplicației practice la Sistematica vertebratelor, studenții anului II Biologie au desfășurat activitatea de teren pe râul Negel, afluent al râului Trebeș din județul Bacău. Condițiile specifice începutului de primăvară — temperaturi ușor crescute și un nivel ridicat de umiditate — au favorizat intensificarea activității amfibienilor, permițând observarea directă a unor momente cheie din ciclul lor de viață.
Pe parcursul activității, studenții au urmărit deplasarea amfibienilor către zonele de reproducere, au identificat și examinat ponta diferitelor specii locale și au analizat caracteristicile lor morfologice. Întregul demers le-a oferit ocazia de a observa dinamica populațiilor de amfibieni, organisme sensibile la modificările mediului, consolidând astfel cunoștințele teoretice prin experiență practică în teren.