Comunicat proiectul social-umanitar „Împreună în bucuria dăruirii”, ediția a XIX-a
În perioada 24.11 - 15.12.2025, Centrul de Consiliere și Orientare în Carieră din cadrul Universității „Vasile Alecsandri”, din Bacău, a desfășurat proiectul social-umanitar „Împreună în bucuria dăruirii”, eveniment ajuns la cea de-a XIX –a ediție.
Grupurile țintă al acestei ediții au fost reprezentate pe de o parte de 30 de copii, elevi ai Școlii Gimnaziale „Glodișoarele”, comuna Secuieni, județul Bacău, o parte dintre ei, elevi ai Ionelei Manolache, profesor învățământul. preșcolar, absolventă a Universității, programul de studii Pedagogia Învățământului Primar și Preșcolar. Cel de-al doilea grup țintă a fost reprezentat de un număr de 51 de copii de la Școala Gimnazială Nr. 1, Blăgești (structură Pascăreni), județul Bacău.
Devenit deja tradiție, proiectul a avut ca scop întrajutorarea copiilor nevoiași, sensibilizarea studenților față de problematica socio - umană a comunității băcăuane, stimularea sentimentelor de responsabilitate și implicare civică, a dăruirii necondiționate față de copiii defavorizați.
Prin contribuția unui număr de aproximativ 160 de studenți de la programe de studii precum: Pedagogia învățământului primar și preșcolar (anul I și II), Educație fizică și sport, Terapie ocupațională, Kinetoterapie și motricitate specială și a personalului administrativ din cadrul UBc, copiii beneficiari ai grupului țință au intrat în posesia unor pachete cu haine, jucării, rechizite, obiecte igienico-sanitare și dulciuri.
Inițiativa din acest an și implicarea studenților demonstrează totodată că imboldul de a fi generos și de a contribui la bucuria celor dezavantajați nu cunoaște limite, condiționări, reprezentând un motiv de solidaritate, indiferent de aspecte macrosociale.
Una dintre studentele voluntare ale C.C.O.C., Rebeca-Rahela Boacă studentă P.I.P.P., anul I a punctat: „Faptul de a fi putut participa la înmânarea cadourilor pentru copiii de la Glodișoarele a fost un moment unic, în cadrul căruia am putut observa bucuria autentică, și mai ales faptul că Moș Crăciun a ținut cont de dorințele ficăruia dintre ei. Mă bucur că alături de colegele mele am putut contribui la bucuria acestor copii!”.
Astfel la finalul proiectului 81 de copii au trăit bucuria și spiritul de sărbătoare. Bucuria dăruirii ÎMPREUNĂ a devenit bucuria Crăciunului, resimțită de toți cei care au fost parte în proiect.