Facultatea de Litere

Proiecte de cercetare câștigate prin competiție

 

PN-III-P2-2.1-BG-2016-0390 Digitalizarea patrimoniului cultural alimentar. Regiunea Bacău – eCULTFOOD

Coordonator: Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău, director conf. univ. dr. Petronela SAVIN

Parteneri: Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi; Asociaţia Culturală „Artă–Tradiţii–Patrimoniu fără Frontiere” din Bacău

Perioada de derulare: 1.10.2016–30.10.2018

Finanțator: Unitatea Executivă pentru Finanţarea Învaţamântului Superior, a Cercetării, Dezvoltării şi Inovării (UEFISCDI)

PNCDI III, direcţia P2 – Creşterea competitivităţii economiei româneşti prin CDI, linia 1 – Transfer de cunoaştere la agentul economic

Buget: ~ 450.000 lei

FILOSOFIA PROIECTULUI

Filosofia acestui proiect a pornit de la premisa că, în ceea ce privește alimentația, mai mult decât în orice alt domeniu, fiecare comunitate deţine o moștenire acumulată în timp, ca rezultat al interacțiunii cu mediul și condițiile de viață. Proiectul ECultFood îşi propune să facă vizibilă această moştenire reflectată de cunoştinţele privitoare la alimentaţie, prin prezervarea cartografică şi informatizată a unui corpus reprezentativ de rețete culinare, sub forma unor documente audiovizuale, produse în cercetări de teren efectuate cu subiecţi de generaţii diferite din judeţul Bacău.

REZULTATE

Rezultatul principal al acestui demers este platforma ECultFood, sub forma unei baze de date complexe, care cuprinde rezultatele cercetării de teren, arhivă şi bibliotecă privind practicile şi tradiţiile alimentare din regiune.

LOCALITĂȚI ANCHETATE

34 de localităţi din judeţul Bacău, 90 de informatori

 

PN-III-P2-2.1-PED-2019-5092: Colecție digitală a patrimoniului alimentar românesc și transfer spre societate (FOODie)

Coordonator: Universitatea de Vest din Timișoara, director Prof. univ. dr. Otilia HEDEȘAN

Parteneri: Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău (P1); Academia Română – Filiala Cluj-Napoca (P2); Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava

Perioada de derulare: 01.11.2020 – 31.10.2022

Finanțator: Unitatea Executivă pentru Finanţarea Învaţamântului Superior, a Cercetării, Dezvoltării şi Inovării (UEFISCDI)

PNCDI III, direcţia P2 – Creşterea competitivităţii economiei româneşti prin CDI, linia 1 – Transfer de cunoaştere la agentul economic

Buget: ~ 4.590.479 lei

OBIECTIVUL PRINCIPAL AL PROIECTULUI

Proiectul își propune să creeze o bază de date în domeniul patrimoniului alimentar românesc, prin conectarea a două colecții digitale create anterior (www.hera.uvt.ro și www.ecultfood.ro) și prin îmbogățirea conținutului acestora, precum și prin adăugarea de conținut nou, rezultat din cercetările de teren.

REZULTATE

Rezultatul principal al cercetării este reprezentat de 18 campanii de cercetare de teren derulate, care vor sta la baza îmbogățirii conținutului platformelor www.hera.uvt.ro și www.ecultfood.ro, urmȃnd ca acestea sǎ fie interconectate.

LOCALITĂȚI ANCHETATE

Cercetătorii Universității „Vasile Alecsandri” din Bacău au coordonat și derulat două campanii de cercetare de teren în Moldova, în localități din județele Bacău, Covasna, Galați, Harghita, Iași, Neamț, Vaslui, Vrancea și Suceava. Au fost derulate și două campanii de cercetare de teren în Muntenia, în localități din județele Brăila și Buzău.

 

Proiectul ROSE „ACCES LA CARIERӐ. TRASEU REMEDIAL PENTRU STUDENŢII DIN DOMENIUL SOCIOUMAN” (ARES)

Director de grant: Conf.univ.dr. Brîndușa-Mariana Amălăncei

OBIECTIVUL PRINCIPAL AL PROIECTULUI
Proiectul are ca obiectiv sprijinirea studenţilor înmatriculaţi la Facultatea de Litere din cadrul Universității „Vasile Alecsandri” din Bacău, în special a celor din anul I, care sunt expuşi riscului de abandon al studiilor şi care aparţin unor grupuri socioeconomice defavorizate. Prin acest grant, se urmăresc motivarea și accesul studenților defavorizați la o educație de calitate, creșterea promovabilității după primul an de învățământ și menținerea studenților în sistem până la finalizarea studiilor, implementarea de programe remediale și de tutorat, în cadrul cărora accentul să se pună asupra predării centrate pe student și pe dezvoltarea competențelor socioemoționale.

Perioada de derulare: 25.11.2019 - 24.11.2021

Finanțator: MINISTERUL EDUCAȚIEI NAȚIONALE - UNITATEA DE MANAGEMENT AL PROIECTELOR CU FINANȚARE EXTERNĂ

Buget: ~ 182405 lei

 

ANUL UNIVERSITAR 2023-2024

Structura anului universitar 2023-2024

DISCIPLINE STUDIATE - 2023/ 2024

 
 Nr. crt.  Disciplina  Nr. credite  Forma de verificare  Semestrul  Fișa disciplinei
 1.  Curs practic de limba română: fonetică, vocabular și structuri gramaticale  10  C  1 pdf1png
 2.  Curs practic de limba română: comunicare orală și scrisă

 10

 C  1 pdf1png
 3.  Introducere în studiul limbii române  5  E  1 pdf1png
 4.  Curs practic de limba română: receptare orală și scrisă  5  C  1 pdf1png 
 5.  Curs practic de limba română: vocabular și structuri gramaticale  5  C  2 pdf1png
 6.  Cultură și civilizație românească  5  E  2 pdf1png 
 7.  Curs practic de limba română: redactare și compoziție  7  C  2 pdf1png
8. Limbaj specializat : matematică și științele naturii/științe inginerești /științe biologice și biomedicale/științe sociale/științe umaniste și arte/ știința sportului și educației fizice 13 C 2

pdf1png

pdf1png

pdf1png

pdf1png

pdf1png

 

AN UNIV. 2022-2023

Structura anului universitar 2022-2023

Discipline studiate - structura 2022-2023

 

AN UNIV. 2021-2022

Structura anului universitar 2021-2022

 

AN UNIV. 2020-2021

Structura anului universitar 2020-2021

Structura pe discipline

 

AN UNIV. 2019-2020

STRUCTURA ANULUI UNIVERSITAR

Structura pe discipline

 

AN UNIV. 2018-2019

Structura pe discipline

AN UNIV. 2017-2018

Plan de învățământ 

AN UNIV. 2016-2017

Plan de învățământ 

AN UNIV. 2015-2016

Plan de învățământ 

 

CONFERINȚĂ INTERNAȚIONALĂ - OCTOMBRIE 2016
 

GHID DE STUDII 

(studii de LICENȚĂ și MASTERAT)

 

1. DREPTURILE ȘI OBLIGAȚIILE STUDENTULUI 

Drepturile și obligațiile studentului sunt precizate în Codul universitar al drepturilor și obligațiilor studentului din Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău.

De asemenea, informații relevante sunt stipulate și in Regulamentul privind activitatea didactică şi activitatea profesională a studenţilor din Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău – ciclul de studii universitare de licenţă și Regulamentul privind activitatea didactică şi activitatea profesională a studenților din Universitatea „VasileAlecsandri” din Bacău – ciclul de studii universitare de master .

 

2. STRUCTURA PROGRAMELOR DE STUDII

 A. PROGRAME DE STUDII UNIVERSITARE DE LICENȚĂ

A.1. DISCIPLINE DE STUDIU

 

A.2. REZUMATELE FIȘELOR DISCIPLINELOR

 

 B. PROGRAME DE STUDII UNIVERSITARE DE MASTER

B.1 . DISCIPLINE DE STUDIU

  • Limba engleză. Practici de comunicare (Master în limba engleză) - STRUCTURĂ LEPC
  • Limba franceză. Practici de comunicare (Master în limba franceză) - STRUCTURĂ LFPC

 

B.2. REZUMATELE FIȘELOR DISCIPLINELOR

 

 3.  CADRELE DIDACTICE

3.1. Studii universitare de licență

3.2. Studii universitare de master

 

3. SERVICII PUSE LA DISPOZIȚIE DE UNIVERSITATEA "VASILE ALECSANDRI" DIN BACĂU 

 

4. TAXE DE STUDII 

Facultatea de Litere aplică următoarele taxe de studii pentru anul universitar 2020-2021:

4.1. Studii universitare de licență

Anul I-III (IF): 2600 lei/an de studii

Studenții non-UE (fără PIPP): 2500 euro/ an de studii

Studenții non-UE (PIPP): 2200 euro/ an de studii 

4.2. Studii universitare de master

Anul I-II (fără SIE): 2700 lei/an

Anul I-II (SIE): 3000 lei/an

Studenți non-UE: 2700 euro/an 

Taxele de studii precum și alte categorii de taxe, aplicabile pentru anul universitar 2020-2021sunt precizate în documentul Taxe aplicabile pentru anul universitar 2020-2021

 Detalii pentru plata taxelor:

  • Cont IBAN: RO20TREZ06120F330500XXXX - Trezoreria Bacău;
  • Cod unic de înregistrare: 4278094.

Pentru a vizualiza modalitățile de plată a taxelor accesați: http://www.ub.ro/studenti/modalitati-de-plata-a-taxelor

    

5. BAZA MATERIALĂ

Facultatea de Litere îşi desfăşoară activitatea în corpul C, situat pe strada Spiru Haret nr.8, și în corpurile B și D din campusul Universităţii „Vasile Alecsandri” din Bacău, situate pe Calea Mărășești nr.157.

Spaţiile de învăţământ ale Facultăţii cuprind săli de curs (amfiteatre), săli de seminar, laboratoare, cabinete cadre didactice şi de cercetare.

Sălile de curs, laboratoarele şi sălile de seminar sunt dotate cu calculatoare, videoproiectoare şi alte echipamente necesare procesului de învăţământ.

Dotarea Facultăţii s-a realizat din venituri proprii sau din proiecte de finanţare a cercetării ştiinţifice.

 

6. BURSE 

Studenţii Facultăţii de Litere pot beneficia de mai multe categorii de burse în conformitate cu precizările din Regulamentul de acordare a burselor pentru studenţii de la învățământul cu frecvență

7. MOBILITĂȚI ERASMUS  click aici

Informaţii suplimentare despre programul Erasmus+ pot fi obținute de la Biroul de Relații Internaționale și Programe Comunitare al Universităţii "Vasile Alecsandri" din Bacău (http://www.ub.ro/int/ripc)


8. ASOCIAȚII STUDENȚEȘTI