Dezvoltarea competențelor în domeniul economiei circulare la Facultatea de Inginerie a Universității „Vasile Alecsandri” din Bacău

În luna aprilie, Facultatea de Inginerie din cadrul Universității „Vasile Alecsandri” din Bacău a găzduit o serie de activități desfășurate prin proiectului finanțat de Programul de Educație, Burse, Ucenicie și Antreprenoriatul Tinerilor, Granturi SEE 2014-2021. Proiectul este implementat de Facultatea de Inginerie, în parteneriat cu Østfold University College, Norvegia,  având drept scop formarea specialiștilor în domeniul economiei circulare. Aceste activități au vizat promovarea finanțării granturilor, precum și formarea competențelor în domeniul economiei circulare și au implicat dezbateri cu cadrele didactice, studenții de la programele universitare de licență, masterat și doctorat, precum și o vizită la compania S.C. AEROSTAR S.A. Bacău.

Activitățile au fost completate cu prezentarea susținută de către domnul Prof. univ. dr. ing. Lucian Mihet-Popa în cadrul manifestărilor științifice Doctrina excellentia, organizată de către Școala de Studii Doctorale. Scopul acestor evenimente este promovarea culturii excelenței în educație și cercetare științifică.

Domnul Lucian Mihet-Popa este profesor în Știința și tehnologia energiei inteligente la Østfold University College din Fredrikstad, Norvegia, este fondatorul și coordonatorul grupului de cercetare al universității, specializat în controlul inteligent al sistemelor de conversie și stocare a energiei, fiind, de asemenea, unul dintre coordonatorii programului de master în domeniul tehnologei energiei verzi.

Tema prezentării susținute de domnul Prof. univ. dr. ing. Mihet-Popa a fost „Tranziția energetică și sursele regenerabile de producere și stocare a energiei la nivel național și european”, un subiect de actualitate și de o importanță majoră în contextul actual al preocupărilor legate de sustenabilitate și protecția mediului.

Aceste inițiative reprezintă eforturi concrete în promovarea schimbului de cunoștințe și experiențe între instituții de învățământ superior, contribuind la dezvoltarea profesională și personală a participanților și la consolidarea colaborării internaționale în domeniul cercetării și educației.