Ziua porților deschise - 2014

La Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău, 8 aprilie a fost Ziua Porţilor Deschise, când un număr de peste 500 de elevi de la liceele din municipiul Bacău a vizitat universitatea. Elevii, împreună cu profesorii au avut posibilitatea de a interacţiona cu studenţii şi cadrele didactice universitare, au cunoscut cele două campusuri, amfitreatele şi sălile de laborator şi seminar, baza sportivă, căminele şi restaurantul universităţii, precum şi postul de radio studenţesc UNSR Bacău.
Acţiunea se încadrează într-un proiect mai amplu, luna aprilie fiind declarată Luna Porţilor Deschise la Universitatea “Vasile Alecsandri” din Bacău, când grupuri de elevi şi profesori, atât din Bacău, cât şi din celelalte judeţe apropiate vor vizita universitatea şi vor avea ocazia de a cunoaşte mediul academic.
colaj ziua 2014
De asemenea, în perioada 12-14 aprilie, Uniunea Națională a Studenților din România în parteneriat cu Consiliul Național al Elevilor, organizează proiectul “Fii student pentru un week-end”, în cadrul Programului Național “Școala altfel: Să știi mai multe, să fii mai bun!”. Scopul acestui proiect îl reprezintă integrarea elevilor ce se află în an terminal în mediul academic din centrele universitare, tinerii având ocazia de a experimenta viața de student și să participe la viața activă din campus, prin activități educative, culturale și sociale. Universitatea “Vasile Alecsandri” din Bacău se înscrie în cadrul acestui program, oferind 20 de locuri, iar Asociaţia Liga Studenţească a Universităţii “Vasile Alecsandri” din Bacău va coordona elevii dornici să interacţioneze cu viaţa de student. Evenimentul a fost reflectat în rețeaua Edumanager
pozUniversitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău prelucrează datele dumneavoastră cu caracter personal, respectiv imaginea prin mijloace automatizate. Accesați declarația privind prelucrarea datelor cu caracter personal