Yin Yuguo – „Cetăţean de onoare, post-mortem, al municipiului Bacău”

Cursantului chinez al Facultăţii de Litere – Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău i s-a decernat acest titlu în cadrul şedinţei extraordinare a Consiliului Local al municipiului Bacău. Propunerea şi documentaţia aparţin instituţiei de învăţământ superior, care, în sinteză, a comunicat că tânărul, înscris în programul de studii aferent anului pregătitor, s-a remarcat prin ataşament profund faţă de valorile culturale româneşti, printr-un proiect de punere în practică a cunoştinţelor teoretice ieşit din comun şi îndeosebi printr-o atitudine de respect înalt acordat calităţilor poporului românesc.

În intervenţia sa, rectorul Universităţii „Vasile Alecsandri” din Bacău, prof. univ. dr. ing. Carol Schnakovszky, a adăugat că scurta şedere a lui Yin Yuguo în campusul universitar băcăuan a fost suficientă pentru a construi un model de conduită şi a determina o reacţie de largă acceptare din partea colegilor şi profesorilor. „Cu două zile înainte de tragedie – a amintit Domnia Sa –, Yuguo m-a vizitat pentru a-mi transmite proiectele sale pentru următorii ani, care erau deosebit de ambiţioase.” Conf. univ. dr. Ioan Dănilă a făcut următoarele precizări: 1) ceremonia are loc în ziua când Yin Yuguo ar fi împlinit 17 ani; la aceeaşi vârstă, Mihai Eminescu publica poezia mult apreciată de cursantul chinez – „Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie”–, iar George Bacovia scria versurile din „Rar”, text de asemenea salutat de el; 2) Yin Yuguo este al patrulea cetăţean chinez care primeşte un astfel de titlu în România, după doi ambasadori şi un consul general; 3) diploma de recunoştinţă pe care Primăria municipiului Bacău i-a acordat-o lui şi familiei, în ziua de 5 februarie, este „pentru meritul de a fi înfrăţit, simbolic, oraşele Bacău şi Alba Iulia, de 1 Decembrie, în anul celebrării Centenarului Marii Uniri”.

Cosmin Necula, primarul municipiului Bacău, a subliniat că tânărul chinez, deşi a stat o scurtă perioadă în urbea noastră, a evidenţiat un patriotism exemplar. Într-un climat de solemnitate, rectorul a preluat diploma (în limbile română şi chineză), cheia oraşului şi placheta, urmând a fi transmise familiei, în Republica Populară Chineză. Domnia Sa a mulţumit consilierilor locali, domnului primar şi aparatului Primăriei municipiului Bacău, exprimându-şi convingerea că bunele relaţii cu administraţia locală vor continua, inclusiv în realizarea proiectelor aduse la cunoştinţă în acest an. În încheiere, studenta Sorina Constandache a dat citire scrisorii de mulţumire trimise de părinţii lui Yin Yuguo. La ceremonie au mai luat parte prorectori, directori de departament, secretarul-şef al Universităţii „Vasile Alecsandri” din Bacău, precum şi Marian Mizdrea, de la Radio-România Internaţional, Secţia Chineză.

yuguo si eminescu

pozConform notificărilor 10275/17.11.2008 și 31548/07.08.2014, Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău prelucrează datele dumneavoastră cu caracter personal, respectiv imaginea prin mijloace automatizate, în vederea monitorizării accesului persoanelor şi asigurării securităţii acestora şi a spaţiilor şi bunurilor operatorului. Datele personale înregistrate sunt comunicate următorilor destinatari: persoanelor responsabile din conducerea universității sau Poliției.Conform Legii nr. 677/2001, beneficiaţi de dreptul de acces, de intervenţie asupra datelor, dreptul de opoziţie, dreptul de a nu fi supus unei decizii individuale şi dreptul de a vă adresa justiţiei. Pentru exercitarea acestor drepturi, vă puteţi adresa cu o cerere scrisă, datată şi semnată la Registratura Universității.