Turneul de promovare a programului și platformei Smart Start USA la Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău

Marţi, 23 octombrie 2018, ora 14:00, va avea loc la Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău, corp D, etaj 1, în Aula „Vasile Alecsandri”, Conferința „Smart Start USA – Soluții eficiente de finanțare pentru internaționalizarea afacerilor românești”. În cadrul conferinței va fi prezentată platforma de înscriere în program.

Smart Start USA este singurul program privat din România care urmărește crearea primului ecosistem românesc dedicat creșterii exportului si internaționalizării companiilor cu capital românesc, cu acces prioritar pe piața Statelor Unite ale Americii. La eveniment vor participa reprezentanți ai băncilor partenere, ai mediului academic, ai mediului de afaceri, precum și ai administrației publice locale.

Evenimentul este organizat de: Fundația Laufer, Camera de Comerț și Industrie a României, Academia de Studii Economice din București, Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău împreună cu partenerii de implementare a programului Smart Start USA: Piraeus Bank, Banca Transilvania, Banca Comercială Română, Mastercard, certSign, FNGCIMM, Fondul Român de Contragarantare.

pozConform notificărilor 10275/17.11.2008 și 31548/07.08.2014, Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău prelucrează datele dumneavoastră cu caracter personal, respectiv imaginea prin mijloace automatizate, în vederea monitorizării accesului persoanelor şi asigurării securităţii acestora şi a spaţiilor şi bunurilor operatorului. Datele personale înregistrate sunt comunicate următorilor destinatari: persoanelor responsabile din conducerea universității sau Poliției.Conform Legii nr. 677/2001, beneficiaţi de dreptul de acces, de intervenţie asupra datelor, dreptul de opoziţie, dreptul de a nu fi supus unei decizii individuale şi dreptul de a vă adresa justiţiei. Pentru exercitarea acestor drepturi, vă puteţi adresa cu o cerere scrisă, datată şi semnată la Registratura Universității.