Reuniunea Culturală „Alecsandriada”

În perioada 23-26 mai, Consiliul Judeţean Bacău, în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar al judeţului Bacău, Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău, Uniunea Scriitorilor din România – filiala Bacău, Teatrul Municipal „Bacovia”, Colegiul Naţional „Vasile Alecsandri” Bacău, Societatea Cultural-Ştiinţifică „Vasile Alecsandri” Bacău, organizează cea de-a doua ediţie a Reuniunilor Culturale „Alecsandriada”. Dacă prima ediţie a avut genericul „Vasile Alecsandri – 199”, cea din 2018 este ocazionată de împlinirea (la 14 iunie) a două sute de ani de la naşterea scriitorului.

Programul include conferinţa „Geografie spirituală: A-ul şi B-ul literaturii române, ivite în Bacău”, lansarea volumului „Casa din cuvinte…” (documentar, antologie şi interviuri ca pledoarii pentru salvarea Casei „Vasile Alecsandri” din Bacău), un panoramic editorial şi publicistic, recitalul „Voci de AED pentru AlEcsanDri”, la statuia poetului din faţa Casei de Cultură „Vasile Alecsandri” din Bacău, colocvii, spectacole, ceremonii de acordare a premiilor speciale şi de creaţie.

Actorii Teatrului Municipal „Bacovia” vor prezenta vineri, 25 mai, la ora 19, la sediu, piesa „Piatra din casă”, de Vasile Alecsandri. Şi-au anunţat participarea scriitori din ţară, din Republica Moldova (Chişinău) şi din Republica Ucraina (Cernăuţi). Manifestările sunt subordonate Centenarului Marii Uniri.

pozConform notificărilor 10275/17.11.2008 și 31548/07.08.2014, Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău prelucrează datele dumneavoastră cu caracter personal, respectiv imaginea prin mijloace automatizate, în vederea monitorizării accesului persoanelor şi asigurării securităţii acestora şi a spaţiilor şi bunurilor operatorului. Datele personale înregistrate sunt comunicate următorilor destinatari: persoanelor responsabile din conducerea universității sau Poliției.Conform Legii nr. 677/2001, beneficiaţi de dreptul de acces, de intervenţie asupra datelor, dreptul de opoziţie, dreptul de a nu fi supus unei decizii individuale şi dreptul de a vă adresa justiţiei. Pentru exercitarea acestor drepturi, vă puteţi adresa cu o cerere scrisă, datată şi semnată la Registratura Universității.