ZIUA LIMBII ENGLEZE

În data de 23 aprilie 1616 se stingea din viață dramaturgul și poetul William Shakespeare, considerat cel mai mare scriitor al literaturii de limbă engleză. În semn de respect, în anul 2010, Organizația Națiunilor Unite a stabilit simbolic această dată ca fiind Ziua limbii engleze (English Language Day).

Cu această ocazie, luni, 23 aprilie 2018, de la ora 10, în sala C5, studenții din Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău vor organiza o serie de activități diverse și creative dedicate limbii engleze.

Afis limba engleza Ziua limbii engleze 23 aprilie 2018 1

pozConform notificărilor 10275/17.11.2008 și 31548/07.08.2014, Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău prelucrează datele dumneavoastră cu caracter personal, respectiv imaginea prin mijloace automatizate, în vederea monitorizării accesului persoanelor şi asigurării securităţii acestora şi a spaţiilor şi bunurilor operatorului. Datele personale înregistrate sunt comunicate următorilor destinatari: persoanelor responsabile din conducerea universității sau Poliției.Conform Legii nr. 677/2001, beneficiaţi de dreptul de acces, de intervenţie asupra datelor, dreptul de opoziţie, dreptul de a nu fi supus unei decizii individuale şi dreptul de a vă adresa justiţiei. Pentru exercitarea acestor drepturi, vă puteţi adresa cu o cerere scrisă, datată şi semnată la Registratura Universității.