Simpozionul Naţional de Estetică la Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău

Centrul de Cultură „George Apostu” din Bacău organizează cea de-a XXII-a ediție a Simpozionului Naţional de Estetică, în perioada 11 - 14 octombrie 2017, sub genericul „ImagiNație - Energia culturii”.

Lucrările simpozionului dedicat Anului Maiorescu, pe tema: Spiritul critic maiorescian și omologarea canonului modern al culturii române, se vor desfășura la Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău (joi, 12 octombrie 2017, ora 11.00, Aula Mare), Colegiul Național „Ferdinand I” (joi, 12 octombrie 2017, ora 14.30), Colegiul Național Pedagogic „Ștefan cel Mare” (vineri, 13 octombrie 2017, ora 14.30). Vor participa la dezbateri: acad. Alexandru Boboc, acad. Eugen Simion, acad. Maya Simionescu, acad. Nicolae Dabija, acad. Vasile Tărâțeanu, acad. Valeriu Matei, acad. Mihai Cimpoi, prof.univ.dr. Cătălin Turliuc, prof.univ.dr. Petru Bejan.

Miercuri, 11 octombrie 2017, ora 17.00, Centrul de Cultură „George Apostu” vă invită la expoziția artistului plastic Simion Zamșa, din Republica Moldova. Evenimentul este însoțit de lansarea albumului de artă Simion Zamșa, editat cu sprijinul financiar al Consiliului Județean Bacău.

O importanță deosebită îi revine lansării numărului 47 al revistei „Vitraliu”, în care sunt publicate studii/eseuri/opinii etc. consacrate unor mari teme: Ovidiu ‒ 2000: biografia, opera, exilul la Tomis; Procesul de formare a statului național român (1821-1918): Academia, Universitatea, instituțiile, presa, sistemul politic, doctrine, ideologii, evoluția culturii științifice, a literaturii și artelor, învățământul de toate nivelurile, personalități reprezentative, personalități pe nedrept uitate, recuperări etc.

Editarea revistei „Vitraliu”, nr.47, a beneficiat de sprijinul financiar al Consiliului Județean Bacău.

La această importantă manifestare dedicată esteticii, istoriei, culturii și civilizației românești, îi vom avea invitați speciali pe acad. Ioan-Aurel Pop și regizorul Alexa Visarion.

Publicul iubitor de cultură și de tainele celei de-a șaptea arte este invitat la Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău (Aula Mare), joi, 12 octombrie 2017, de la ora 11.00, când va avea loc prezentarea volumului „Împotriva uitării” - Alexa Visarion, și seara, de la 18.00, la Teatrul Municipal Bacovia, la ceremonia de decernare a Marelui Premiu „George Apostu”. Momentul va fi marcat de laudatio pentru personalitatea premiată, rostită de către Dorel Vișan.

Va urma spectacolul extraordinar „Sunt suflet din sufletul neamului meu”, realizat de actorul Dorel Vișan și de flautistul Ion Bogdan Ștefănescu. Marele actor Dorel Vișan, un artist cu o carieră excepțională: zeci de roluri în teatru, de la Molière la Shakespeare, de la Marivaux la Büchner, iar în film peste 50 de personaje create în producții românești și internaționale se întâlnește cu unul dintre cei mai valoroși flautiști ai lumii – Ion Bogdan Ștefănescu, cel care a impresionat auditoriul în ultimii ani în turneele naționale denumite generic „Flautul de aur”.

Acad. Ioan-Aurel Pop, rectorul Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, eminent istoric şi cercetător român, specializat în istoria formării naţiunilor, istorie medievală, paleografie latină şi studii transilvane, va susţine conferinţa „Elogiu istoriei”, la Universitatea „George Bacovia”, vineri, 13 octombrie 2017, ora 11.00. Evenimentul va cuprinde şi prezentarea volumului „Istoria Transilvaniei”, apărut sub egida Academiei Române, rezultat al cercetărilor de câteva zeci de ani a doi dintre cei mai reprezentativi istorici români contemporani: acad. Ioan-Aurel Pop şi prof. univ. dr. Ioan Bolovan. Prezintă: prof.univ.dr. Cătălin Turliuc.

În aceeaşi zi, de la ora 18.00, la Sala Ateneu, va avea loc ceremonia de decernare a Marelui Premiu „George Apostu” academicianului Ioan-Aurel Pop. Momentul va fi marcat de laudatio pentru personalitatea premiată, rostită de către acad. Eugen Simion, laureat al Marelui Premiu „George Apostu”, în anul 2009.

Cu acest prilej, Orchestra Filarmonicii „Mihail Jora” va oferi un concert de muzică simfonică sub bagheta dirijorului italian Andrea Barizza. Solist: Michael Sussman (Norvegia) - vioară.

La evenimentele ce compun întregul program cultural sunt invitaţi să participe oameni de cultură, oficialităţi locale şi judeţene, parlamentari, directori de instituţii, oficialități din cadrul Ministerului Culturii și Identității Naționale.

Afis SNE cu program

pozConform notificărilor 10275/17.11.2008 și 31548/07.08.2014, Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău prelucrează datele dumneavoastră cu caracter personal, respectiv imaginea prin mijloace automatizate, în vederea monitorizării accesului persoanelor şi asigurării securităţii acestora şi a spaţiilor şi bunurilor operatorului. Datele personale înregistrate sunt comunicate următorilor destinatari: persoanelor responsabile din conducerea universității sau Poliției.Conform Legii nr. 677/2001, beneficiaţi de dreptul de acces, de intervenţie asupra datelor, dreptul de opoziţie, dreptul de a nu fi supus unei decizii individuale şi dreptul de a vă adresa justiţiei. Pentru exercitarea acestor drepturi, vă puteţi adresa cu o cerere scrisă, datată şi semnată la Registratura Universității.