Universitatea din Bacău s-a născut şi s-a dezvoltat în strânsă legătură cu tradiţiile culturale şi istorice ale regiunii. În 1961 s-a înfiinţat Institutul Pedagogic cu secţiile: Ştiinţe Umane, Matematica, Ştiinţe Naturale. Acestuia i s-au adăugat în 1964 Facultatea de Istorie-geografie şi Facultatea de Educaţie Fizica şi Sport, iar în 1976 Facultatea de Inginerie.
În anul 1990, ca urmare a Deciziei Guvernului României, toate aceste facultăţi au fost reunite în cadrul Universităţii din Bacău.
Misiunea Universităţii din Bacău este definită prin participarea la crearea valorilor culturii şi civilizaţiei şi promovarea cercetării ştiinţifice, la integrarea acestora în circuitul naţional şi internaţional.
În particular, Universitatea din Bacău îşi propune să contribuie la dezvoltarea socialculturală, ştiinţifică şi tehnologică a zonei centrale a Moldovei, intens populată şi dezvoltată industrial, prin pregătirea de cadre de specialitate cu studii superioare şi prin realizarea unui transfer optim de valori culturale, ştiinţifice şi tehnologice.
Prin programe de învăţământ derulate pe facultăţi şi specializări, Universitatea din Bacău asigură continuarea studiilor prin învăţământul aprofundat (master) şi cursuri postuniversitare, în cadrul acestora fiind incluşi absolvenţi ai învăţământului superior.
| Următor > |
|---|





