Invitaţie la Colocviul naţional cu participare internaţională
Plurilingvism şi interculturalitate,
26 februarie 2010,
Facultatea de Litere a Universităţii "Vasile Alecsandri" din Bacău
Catedra de limba şi literatura română, împreună cu Grupul de cercetare interdisciplinară LOGOS, de la Facultatea de Litere a Universităţii “Vasile Alecsandri” din Bacău, vă invită, în cadrul colocviului anual din luna februarie, la un schimb de idei pe tema – insistent vizată astăzi de către antropologi, sociologi, politologi, filologi, specialişti în marketing şi resurse umane – a plurilingvismului şi interculturalităţii.
Aşa cum se ştie, noua înţelegere a culturii depăşeşte – sau mai curând integrează la alt nivel - moştenirea culturii majore/ savante/ livreşti. Astfel văzută, cultura nu-şi ignoră dimensiunea socială, nici pe aceea pragmatică; redefinită, ea subsumează, deopotrivă, un ansamblu de practici, de reprezentări şi deprinderi pe care tocmai apartenenţa sa la o colectivitate le pune la îndemâna unui individ şi îi conturează, în bună măsură, identitatea.
Dincolo de modele(le) intelectuale ale momentului, patrimoniul cultural universal – în sensul lui cel mai larg – e un produs intercultural. Regăsim în el bogata sinteză a unor elemente moştenite de la o multitudine de etnii, de tradiţii spirituale şi de practici sociale, care s-au întâlnit, concurat şi împletit de-a lungul timpului.
- Direcţiile de reflecţie şi discuţie pe care le propunem pentru actuala ediţie a colocviului sunt următoarele :
reprezentare lingvistică şi mentalitate colectivă; imaginar literar şi ideologie;
traducere, comparatism şi interculturalitate;
cultură şi literatură română în context european;
premise etno-/ antropologice ale interculturalităţii;
reprezentare, imagologie, comunicare interculturală;
Celălalt: mituri contemporane;
verbal şi nonverbal: coduri de reprezentare şi dialog intercultural;
limbajul natural şi noile tehnologii (multi)media.
Cadrul teoretic provine din studiile culturale, antropologia culturală – etnologie, folclor, etnolingvistică, antropologia literaturii şi a teatrului, antropologia comunicării – istoria şi critica literară, ştiinţele comunicării şi ale limbajului. El poate fi încă extins, atâta vreme cât se pliază pe tema generală a colocviului.
Comunicările pot fi prezentate în limbile română, engleză sau franceză. Până pe 10 februarie 2010, vă rugăm să trimiteţi rezumatele lucrărilor dumneavoastră la următoarele adrese:
pentru rezumatele în limba română: Adrian Jicu
Această adresă de e-mail este protejată de spamboţi; aveţi nevoie de activarea JavaScript-ului pentru a o vizualiza
Petronela Savin
Această adresă de e-mail este protejată de spamboţi; aveţi nevoie de activarea JavaScript-ului pentru a o vizualiza
pentru rezumatele în engleză: Mariana Târnăuceanu
Această adresă de e-mail este protejată de spamboţi; aveţi nevoie de activarea JavaScript-ului pentru a o vizualiza
pentru rezumatele în franceză: Nicoleta Popa Blanariu
Această adresă de e-mail este protejată de spamboţi; aveţi nevoie de activarea JavaScript-ului pentru a o vizualiza
.
Comitetul de organizare a colocviului este următorul:
Lector dr. Luminiţa Drugă
Lector dr. Adrian Jicu
Lector dr. Violeta Preda
Lector dr. Mariana Târnăuceanu
Asistent dr. Mihaela Hriban
Asistent dr. Petronela Savin
Asistent drd. Gabriela Andrioai
Coordonator: Lector dr. Nicoleta Popa Blanariu.
Într-un mesaj ulterior, vă vom aduce la cunoştinţă componenţa comitetului ştiinţific al colocviului şi, de asemenea, temele şi autorii conferinţelor în plen.
Taxa de participare, în valoare de 35 de euro, va acoperi cheltuielile de publicare a volumului colocviului şi expedierea sa către participanţi, mapa cu documentele colocviului, masa festivă şi pauzele de cafea. Vom reveni cu precizări privind contul bancar în care se poate depune această taxă.
| < Anterior |
|---|





