Împreună în bucuria dăruirii - ediția a VIII-a

În perioada 02-17 decembrie 2014, Departamentul de Consiliere Profesională de la Universitatea „Vasile Alecsandri” Bacău,  împreună cu Asociaţia Liga Studențească şi partenerii proiectului: Asociația Creștină de Caritate și Ajutor „Ovidenia Bacău 2005”și Asociația „Marral” au adus zâmbete pe chipurile beneficiarilor în cadrul proiectului "Împreună în bucuria dăruirii".
poster impreuna in bucuria daruirii
Miercuri, 17 decembrie 2014, la ora 14:00, în incinta Școlii Generale „Domniţa Maria” Bacău, s-a desfășurat ultima parte a proiectului "Împreună în bucuria dăruirii". Grupul ţintă a fost alcătuit din 20 de copii cu vârste cuprinse între 7 şi 12 ani, ce l-au așteptat cu nerăbdare pe invitatul special: Moș Crăciun.
Voluntarii de la Departamentul de Consiliere Profesională au pregătit un program artistic care a conținut șapte colinde minunate ce au fost ascultate cu mare atenție de către copii. Într-un cadru de poveste, la sfârșitul programului, Moș Crăciun a venit încărcat cu daruri pentru toți copiii. Fiecare beneficiar a primit câte două sacoșe cu bunuri: prima a conținut alimente şi dulciuri, iar a doua, jucării şi hăinuţe donate de studenţi şi de partenerii proiectului.
A fost o atmosferă caldă, plină de suspans și emoții, atât din partea copiilor, cât și din partea voluntarilor. Acum, în preajma sărbătorilor de iarnă, am oferit o mică bucurie unor copii, a fost un moment de care, cu siguranţă, îşi vor aminti cu drag!
Evenimentul a fost reflectat în reteaua Edumanager.
colaj craciun 1
 
pozConform notificărilor 10275/17.11.2008 și 31548/07.08.2014, Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău prelucrează datele dumneavoastră cu caracter personal, respectiv imaginea prin mijloace automatizate, în vederea monitorizării accesului persoanelor şi asigurării securităţii acestora şi a spaţiilor şi bunurilor operatorului. Datele personale înregistrate sunt comunicate următorilor destinatari: persoanelor responsabile din conducerea universității sau Poliției.Conform Legii nr. 677/2001, beneficiaţi de dreptul de acces, de intervenţie asupra datelor, dreptul de opoziţie, dreptul de a nu fi supus unei decizii individuale şi dreptul de a vă adresa justiţiei. Pentru exercitarea acestor drepturi, vă puteţi adresa cu o cerere scrisă, datată şi semnată la Registratura Universității.