Bursa locurilor de muncă - 2015

În perioada 09.07.2015 – 10.07.2015, în intervalul orar 11:00 – 17:00, în Sala de Sport „Orizont”, din incinta Universității „Vasile Alecsandri” din Bacău, s-a desfășurat BURSA LOCURILOR DE MUNCĂ pentru absolvenții de studii universitare din Bacău. Evenimentul a debutat cu o serie de Conferințe și workshopuri, în care au fost prezentate facilitățile fiscale oferite absolvenților din promoția 2015, dar și angajatorilor, cu evidențierea tehnicilor de redactarea a CV-ului și a modalității de prezentare la un interviu de angajare. De asemenea, s-au purtat discuții și despre antreprenoriat, ca șansă de ocupare pe cont propriu pe piața muncii și, nu în ultimul rând, au avut loc o serie de prezentări ale unor firme participante.

colaj proiect bursa

În cea de a doua zi a evenimentului au avut loc întâlniri la standuri între angajatorii și absolvenții participanți, prilej cu care au avut loc o serie de recrutări de personal în vederea unor viitoare angajări. Întâlnirea face parte din seria activităților organizate în cadrul proiectului „Facilități guvernamentale privind încadrarea tinerilor absolvenți pe piața muncii”. Principalii organizatori ai acestui eveniment sunt AJOFM Bacău și Camera de Comerț și Industrii Bacău, Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău fiind unul din partenerii implicați în acest proiect.

Facilități guvernamentale privind încadrarea tinerilor absolvenți pe piața muncii

În data de 02.07.2015, în aula Universității „Vasile Alecsandri” din Bacău, a avut loc Conferința referitoare la prezentarea facilităților oferite de stat angajatorilor și absolvenților, la momentul angajării. Întâlnirea face parte din seria activităților organizate în cadrul proiectului: „Facilități guvernamentale privind încadrarea tinerilor absolvenți pe piața muncii”. Principalii organizatori sunt AJOFM Bacău și Camera de Comerț și Industrii, iar Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău este unul din partenerii implicați în acest proiect. La eveniment au participat 31 de firme din orașul Bacău. După prezentarea unor date statistice identificate cu prilejul desfășurării acestui proiect, s-a desfășurat o sesiune de discuții în care cei din mediul de afaceri au cerut lămuriri detaliate cu referire la facilitățile legislative puse în discuție și, totodată, au propus elaborarea unei petiții în care să-și exprime nemulțumirile cu privire la aspectele legislative în vigoare (dezbătute), precum și cu privire la atitudinea indiferentă a reprezentanților din mediul politic băcăuan (manifestată prin neprezentarea la eveniment).

colaj tineri

 

PERFORMED - Conferinţa studenţilor de la programul de studii Pedagogia învăţământului primar şi preşcolar

Vineri, 5 iunie, Universitatea "Vasile Alecsandri" din Bacău a găzduit sesiunea de comunicări PERFOMED, organizată în colaborare cu Departamentul de Consiliere Profesională. Din programul acestei manifestări a făcut parte Conferinţa studenţilor de la programul de studii Pedagogia învăţământului primar şi preşcolar (aflată la cea de a V-a ediţie) şi Expoziţia lucrărilor artistice ale studenţilor din cadrul aceluiași program de studii (aflată la ediţia a III-a). În organizarea și desfăşurarea evenimentului s-au implicat Prof.univ.dr.Venera-Mihaela Cojocariu, Lect.univ.dr. Liliana Mâţă şi Prof.dr. Aurel Stanciu, împreună cu studenţii anului III, iar de partea logistică a evenimentului s-a ocupat Departamentul de Consiliere Profesională.

Citește mai departe...

Art Out recrutează noi membri!

Dacă ești o persoană cu inițiativă care este pasionată de artă și crede în noua generație, dacă dorești să-ți dezvolți competențe și abilități, să ai acces la o rețea socială artistică de anvengură, află că echipa revistei Art Out a demarat un proces de recrutare pentru noi membri pasionați.

Citește mai departe...

Facilități guvernamentale privind încadrarea tinerilor absolvenți pe piața muncii (2015)

Marți, 12.05.2015, în Aula din corpul D (ora 13:00), la Universitatea „Vasile Alecsandri”din Bacău, a avut loc prima ediţie a seminarul „Facilități guvernamentale privind încadrarea tinerilor absolvenți pe piața muncii”, ediția I, eveniment organizat în colaborare cu AJOFM Bacău și Camera de Comerț și Industrii.
La eveniment au participat reprezentanți ai instituțiilor guvernamentale, care au oferit informații importante referitoare la următoarele aspecte: ce trebuie să facă un tânăr absolvent imediat după absolvire, documentele necesare înscrierii sale în evidența AJOFM Bacău, facilitățile acordate pentru stimularea mobilității, cum pot beneficia tinerii absolvenți de indemnizația de șomaj și în ce condiții, cursurile de formare profesională la care pot participa în vederea recalificării profesionale după absolvire, serviciile de consiliere de care pot beneficia în cadrul AJOFM Bacău, facilitățile legislative și financiare pe care tinerii absolvenți le pot avea la angajare, modalitățile de căutare a unui loc de muncă etc.

colaj proiect camera de comert
Specialiștii prezenți au  răspuns prompt la diversele întrebările adresate de către tinerii participanți, prezenți în număr de aproximativ 100.  
Evenimentul s-a adresat tuturor studenților, dar în special celor din anii terminali de la toate facultățile și programele de studii.
Având în vedere utilitatea evenimentului, interesul demonstrat şi participarea numeroasă sperăm ca următoarea întâlnire să aibă un număr mai mare de participanţi, atât din partea instituțiilor reprezentative (în calitate de traineri), cât și a studenţilor din anii terminali ai Universității „Vasile Alecsandri” din Bacău.

Evenimentul a fost reflectat in rețeaua EduManager .

poster seminar

pozConform notificărilor 10275/17.11.2008 și 31548/07.08.2014, Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău prelucrează datele dumneavoastră cu caracter personal, respectiv imaginea prin mijloace automatizate, în vederea monitorizării accesului persoanelor şi asigurării securităţii acestora şi a spaţiilor şi bunurilor operatorului. Datele personale înregistrate sunt comunicate următorilor destinatari: persoanelor responsabile din conducerea universității sau Poliției.Conform Legii nr. 677/2001, beneficiaţi de dreptul de acces, de intervenţie asupra datelor, dreptul de opoziţie, dreptul de a nu fi supus unei decizii individuale şi dreptul de a vă adresa justiţiei. Pentru exercitarea acestor drepturi, vă puteţi adresa cu o cerere scrisă, datată şi semnată la Registratura Universității.